•
Proprietati antioxidante.
Suport pentru functionarea normala a ficatului si bilei.
Contribuie la obtinerea confortului digestiv.
Sustine rezistenta organismului la stres.
Medicii vechii Elade numeau rozmarinul planta sfânta , Libanotis, însa s-a pastrat denumirea data de romani (ros = roua, marinus = mare, deci cel umezit de roua marii). În evul mediu, acesta planta foarte pretuita, era cultivata în gradini; traditia s-a pastrat si în zilele noastre, rozmarinulfiind folosit atât ca planta medicinala, cât si ca planta condimentara.
Ingrediente: Frunzele plantei Rosmarinus officinalis L. (Lamiaceae) contin ulei volatil în care predomina camfenul, borneolul si camforul, acid rosmarinic, flavone, triterpene, saponine, tanin, vitamina C.
Efect:
Tonic-amar, coleretic, colagog, antiseptic, diuretic, antireumatismal, adaptogen, tonic nervos, aromatic.
Întrebuintari principale:
-Uz intern: colici abdominale, dispepsii, balonari si afectiuni gastro-intestinale, anorexie, afectiuni hepatice si renale, reumatism, astenie, surmenaj fizic si intelectual, tonifierea organismului.
-Uz extern: reumatism, reconfortarea organismului.
Contraindicatii:
Sarcina.
Preparare:
-Uz intern: se prepara infuzie din 1 lingurita frunze la o cana cu apa clocotita.
-Uz extern: se prepara decoct din 1 lingura frunze la o cana cu apa.
Întrebuintare:
-Uz intern: se beau 2 cani cu ceai pe zi
-Uz extern: se aplica comprese cu decoct
Prezentare: Cutie a 50 g