albeena laptisor de matca

Prospect HEPARIN "BIOCHEMIE"

Indicatii: Tratamentul tromboflebitelor, flebitelor si emboliilor; tratamentul precoce al infarctului miocardic; heparinarea sangelui pentru circulatia extracorporala si la dializa renala; prevenirea trombozelor venoase si a emboliilor pulmonare postoperatorii.

Compozitie: Heparina "Biochemie" 25 000 UI/5 ml: 1 flacon contine: Heparina sodica 25 000 UI, Clorcrezol 4 mg in 5 ml solutie apoasa.Proprietati: Heparina este un anticoagulant endogen.

Este un amestec de esteri polisulfurici ai unei mucopolizaharide. Heparina inhiba actiunea tromboplastinei si trombinei, si produce liza trombusului existent. Datorita absorbtiei foarte scazute in tractul gastrointestinal, pentru a obtine o actiune anticoagulanta, heparina se va administra pe cale parenterala. Profilactic , doze mici de heparina inhiba dezvoltarea unei hipercoagulabilitati postoperator.

Posologie : Dozarea heparinei trebuie sa fie strict individualizata si suficienta pentru evitarea agravarii trombozei. Trebuie tinut cont de asemenea de starea generala cat si de reactia bolnavului la tratamentul antitrombotic. Administrare terapeutica : Tromboza usoara si moderata: 40 000-50 000 UI i.v. (8 ml-10 ml Heparina Biochemie) repartizate in 3-4 prize. In trombozele severe si embolii se va urma un ritm de 4 injectii i.v. pe zi la intervale regulate de timp, la un total de 80000 UI (16 ml Heparina Biochemie). In cazurile acute ce pericliteaza viata pacientului, se va administra o doza zilnica de 125 000 UI; dupa o prima administrare de 25 000 UI (5 ml), urmeaza administrari de 20000 UI (4 ml) la intervale de 4 ore pana la atingerea dozei zilnice de 125000 UI de Heparina Biochemie. La pacientii cu perfuzie se vor adauga lichidului perfuzat cel putin 40 000 UI heparina Biochemie la perfuzia de 24 ore, cantitate ce poate fi crescuta in cazurile grave sau cu indicatii vitale. Terapia cu heparina se va continua in toata perioada de imobilizare a pacientului; pentru a se preveni eventualele recidive se va continua tratamentul cu heparina si dupa mobilizarea pacientului. Circulatie extracorporala: 15 - 400 UI Heparina Biochemie/kg corp si 1.500 - 2.000 UI la 500 ml sange conservat. Rinichi artificial: Posologie functie de rezultatul examenului de coagulare a sangelui. Tratamentul preventiv al trombozei venoase si al emboliei pulmonare postoperatorii: In primele 3-4 zile dupa operatie nu se vor administra dozele inalte conventionale de heparina; dupa acest interval, in urmatoarele doua zile se vor administra 40 000 UI-50000 UI/zi (8-10 ml Heparina Biochemie) repartizate in 4 prize i.v. In functie de tabloul clinic se poate reduce doza la 20 000-25 000 UI. Terapia cu doze mici de Heparina trebuie inceputa cu o injectie subcutana de 5000 UI (1 ml Heparina Biochemie), cu 1-2 ore inaintea interventiei chirurgicale. Urmatoarea doza, identica cu prima, va fi administrata in aceeasi zi, dar nu inainte de a trece cel putin 6 ore de la terminarea interventiei chirurgicale. In continuare se vor administra, in urmatoarele 7-10 zile, doze de 5 000 UI la intervale de 12 ore. La pacientii cu risc inalt, tratamentul preventiv poate fi urmat o perioada de timp mai lunga. Injectarea de heparina 5 000 UI (1 ml Heparina Biochemie) se efectueaza exclusiv pe cale subcutana in pielea abdomenului . Aceasta se realizeaza cel mai bine cu ajutorul unui ac fin (aprox. 16 mm lungime). Se introduce acul perpendicular, pe toata lungimea, in pliul de piele obtinut prin prinderea pielii abdomenului intre doua degete (toata operatiunea se va face in zona intre ombilic si creasta iliaca). Nu se vor face mai multe injectii in acelasi loc.

Contraindicatii: Diateza hemoragica de toate tipurile; hipertensiune maligna cu tensiune sistolica peste 200 mm Hg; interventii pe sistemul nervos central si pe ochi; sarcina; leziuni ulceroase gastrointestinale; boli hepatice si renale in stadiu avansat; pancreatita acuta.

Precautii: Heparina, datorita masei moleculare mari, da rar reactii de hipersensibilitate. La pacientii cu suspiciune de hipersensibilitate la heparina se va administra o doza mica de heparina inaintea primei injectii. In astfel de cazuri se va apela la alte anticoagulante. O prudenta deosebita se impune in cazul pacientilor dupa interventii hepatice , biliare, urologice sau pe prostata; pacientul trebuie supravegheat cu multa atentie.

Interactiuni: In cazul profilaxiei cu heparina, se va opri administrarea de anticoagulante orale si de antiagregante (ex. acid acetilsalicilic) cu cel putin 5 zile inainte de operatie.

Efecte secundare: Tratamentul cu heparina poate fi asociat cu hemoragii minore si cu hematoame. Nu se intrerupe terapia. La injectarea i.m. a altor medicamente pot avea loc sangerari la locul injectarii. Acest lucru poate fi evitat administrand medicamente i.v. sau subcutan. In timpul tratamentului cu heparina se poate observa uneori aparitia de alopecie care este reversibila si nu impune intreruperea tratamentului.

Antidot : Injectarea lenta i.v. de sulfat sau clohidrat de protamina (max. 5 000 USP-U/10 min) neutralizeaza activitatea heparinei. Cantitatea necesara este functie de cantitatea de heparina ce exista in sange (1000 unitati USP de protamina neutralizeaza 1 000 UI de Heparina)

Conditii de pastrare: Se va pastra la intuneric la o temperatura sub 25 grade Celsius.

Forma de prezentare: Heparina "Biochemie" 25 000 UI/ 5 ml: cutii cu 1 flacon de 5 ml, cutii pentru spital


Producator: Biochemie
OFERTE PROMOTIONALE VALABILE ASTAZI

-9%
28 ,25 LEI
31,04

-9%
28 ,87 LEI
31,73

-8%
28 ,46 LEI
30,93

-7%
36 ,51 LEI
39,26

-7%
37 ,77 LEI
40,61

-8%
42 ,68 LEI
46,39

-9%
40 ,18 LEI
44,15

-10%
26 ,62 LEI
29,58

-9%
42 ,30 LEI
46,48

-7%
50 ,02 LEI
53,79

-8%
61 ,03 LEI
66,34
» Mai sunt inca 4354 oferte active. Vezi toate ofertele promo de astazi!