Laptisor de matca
Utilizator neinregistrat - Login
Chiar daca stam la umbra nu suntem protejati de radiatiile solare
RSS

Chiar daca stam la umbra nu suntem protejati de radiatiile solare

O echipă de cercetători de la Universitatea din Valencia (UV) a verificat că umbrelele de plajă filtrează doar 34% din radiaţiile ultraviolete.

Studiul publicat în revista Photochemistry and Photobiology, arată că umbrelele de soare interceptează întregul flux solar care vine de la soare, dar nu şi radiaţia difuză care se strecoară prin părţi, se arată într-un articol publicat de ziarul La Razon şi citat de Agerpres.
"Am verificat gradul de iradiere (radiaţia incidentă pe unitatea de suprafaţă) care ajunge la sol pe spaţiul umbrit şi care a fost de 34 la sută în total", a declarat José Antonio Martínez-Lozano, coautor al studiului şi coordonator al Grupului de Investigaţie a Radiaţiilor Solare din cadrul Universităţii. Pentru a realiza studiul echipa a plasat un senzor de raze ultraviolete pe spaţiul făcut de o umbrelă cu un diametru de 80 de cm şi o înalţime de 1,5 metri.
Echipa a dezvoltat pe de altă parte, un model geometric de obstrucţionare a luminii pentru a calcula iradierea care se percepe pe diferite planuri orizontale şi verticale sub umbrelă. În cazul iradierii orizontale, valorile oferite de model coincid cu cele înregistrate experimental cu o eroare de doar 3 la sută.
În acest fel utilizând diferite configurări ale cerului, solului şi soarelui, cercetătorii au putut simula situaţia reală a persoanelor care nu stau întotdeauna culcate sub umbrelă, ci şi aşezate sau în picioare.
Cercetării au încredere că acest studiu va ajuta mai mult la înţelegerea epidemiologiei unor boli de cancer ale pielii. Excesul de radiaţii ultraviolete sunt asociate, nu doar apariţiei de melanoame, ci şi arsurilor solare, foto-îmbătrânirii, diferitelor afecţiuni oculare - mai ales cataractele - slăbirii sistemului imunitar şi perturbărilor ADN.
Atmosfera terestră este o barieră naturală care atenuează efectele nocive ale razelor UV, dar experţii recomandă şi alte protecţii în afară umbrelelor de soare, precum purtarea de tricouri, pălării de soare cu un diametru de minimum 7 cm, ochelari de soare şi folosirea cremelor de protecţie solară.
Ei recomandă totodată limitarea timpului de expunere la soare şi evitarea orele în care astrul se află la punctul său cel mai înalt / între orele 12.00 şi 16.00 locale.
În orice caz, uzul raţional de radiaţii ultraviolete are şi efecte profitabile pentru sănătatea omului, având în vedere că servesc la tratatea unor boli dermatologice şi la fixarea vitaminei D3. Unele studii arată chiar că razele ultraviolete au proprietăţi pentru diminuarea hipertensiunii şi reducerii apariţiei unor boli de cancer, precum cel de prostată.

Sursa: Realitatea.net

Publicata la data de 30.07.2010

Comentarii

Nu exista comentarii la aceasta stire.

Adauga comentariu

Pentru a comenta trebuie sa fii logat!