Catusnica

Catusnica

Specie erbacee din flora spontana si culturi, înalta între 40-100 cm, cu tulpina aeriana în 4 muchii, frunze triunghiulare cu baza cordata si marginea crenelata, cu 8-12 perechi de dinti, pe fata superioara verzi, pe dos cenusii. Mirosul este aromatic, asemanator cu coaja de lamâie. Florile de culoare alb-murdara, cu pete purpurii, sunt asezate în verticile dese în vârful tulpinii si la subsuoara frunzelor superioare.

Compozitie chimica
Partile aeriene ale plantei, recoltate în timpul înfloririi, contin 0,20- 0,70 % ulei esential cu o compozitie chimica diferita, în functie de provenienta, constând, în principal, în: carvacrol, nepetol, citral, acid nepetanic, nepetalactone etc. si mici cantitati de timol si pulegona, saruri minerale.

Farmacologie
Prezinta actiune sedativa, în special în tulburarile digestive de natura nervoasa. Uleiul esential, obtinut prin antrenare cu vapori de apa, are actiune anestezica locala, antireumatica, antispastica, astringenta, carminativa, diaforetica, emenagoga, febrifuga, sedativa si tonica.

Recomandari
Datorita componentelor din uleiul volatil pe care-l contine, planta se utilizeaza ca tonic-amar, antispastic si sedativ, fiind recomandata în lipsa poftei de mâncare, în crampe stomacale si insomnii.

Mod de preparare si administrare
Infuzie dintr-o lingura de planta recoltata în limpul înfloririi si uscata la o cana cu apa; se beau 2-3 cani pe zi.
Rezultate mai bune se obtin din tinctura preparata din 20 g planta la 100 ml alcool de 70°, prin macerare timp de 8 zile. Se iau 20-25 picaturi de trei ori pe zi. Din tinctura se poate prepara un sirop în proportie de 10 ml tinctura la 100 g sirop. Se iau 5-6 lingurite pe zi. Extern, se recomanda empiric pentru stimularea salivatiei si combaterea durerilor de dinti. În acest scop, frunzele se spala bine si se mesteca bine.

Contraindicatii
Sub forma de infuzie sau tinctura, în dozele recomandate, nu prezinta contraindicatii. Uleiul esential nu este iritant, nu produce sensibilizare. In concentratii mari, este toxic. Contraindicat în perioada sarcinii.

Produse ce contin « catusnica »

Ceai  cu toata dragostea 50gr SONNENTOR
Ceai cu toata dragostea, 50gr SONNENTOR

22.99 lei
» Vezi toate produsele ce contin Catusnica