revista

Metode de indepartare a punctelor negre

Metode de indepartare a punctelor negre

Este foarte greu să te abții de la a umbla la coșuri sau la punctele negre de pe piele. Cu toții avem tendința, conștient sau nu, să le strângem, să le scoatem. Dar contrar credinței populare, adevărul este că îndepărtarea ușoară a punctelor negre putem ajuta chiar în reducerea și prevenirea altor răni ale tenului. Dar întrebarea de aur este cum să le îndepărtăm.

Punctele negre sunt un tip de acnee de care scapi mai greu, de obicei. Iar remediile medicale sau cosmetice nu sunt o soluție permanentă. Cel mai rapid poți scăpa de punctele negre dacă elimini cauza lor. Principalele cauze sunt: activitatea glandelor sebacee, obiceiuri proaste de alimentație, lipsa igienei, lipsa hidratării, frecarea tenului.

Strângerea ușoară.

Poți îndepărta punctul negru (sebumul și mizeria adunată în folicul) cu o strângerea delicată a pielii. Acest proces poate ajuta pielea. În general, stoarcerea coșurilor este rea pentru ten, dar modul în care storci face diferența. Delicatețea este cuvântul cheie.

Produse pentru exfoliere.

Poți folosi produse exfoliante pe bază de puțin peroxid benzoyl pentru a îndepărta celulele moarte. Sunt foarte efective pentru punctele negre și sunt ușoare pentru ten. În acest fel, poți îndepprta cele mai încăpățânate coșuri. și microdermabaziunea ajută.

Retinoizi locali.

Retinoidul local precum Retin-A ajută în lupta împotriva punctelor negre, cu succes. Îndepărtează și previne formarea altora, reduce secreția de sebum și curăță porii. Totuși, este un proces mai lung.
Benzi pentru puncte negre.
Poți folosi și benzile pentru nas, pentru 10 minute, după care se dezlipesc. Coșurile negre de la suprafață vor fi îndepărtate, dar este o metodă rapidă, ușoară și temporară. Citiți instrucțiunile de folosire cu atenție.

Dieta/alimentația.

Un factor esențial în producerea de puncte negre sunt obiceiurile proaste de alimentație. Trebuie să reduci producția de uleiuri pe piele, să inițiezi hidratarea pielii și să reduci acneea. Bea multă apa și evită mâncare uleioasă. De asemenea, include multe legume proaspete și fructe în dietă. Carbohidrații gătiți și grăsimile sunt foarte de evitat, mai bine apelează la uleiul de măsline în rețete.

Machiajul.

Femeile care se machiază constant trebuie să știe că au nevoie de cosmetice care nu le blochează porii. Adica au nevoie de machiaj non-comedogenic. Trebuie să nu îndepărteze machiajul dacă transpiră, folosindu-se de șervețele umede, iar ustensilele – aplicatoarele, pensulele de machiaj trebuie menținute curate.

În principiu, un start bun este alimentația sănătoasă, apoi o igienă potrivită și de bază. Îngrijirea pielii este un plus pentru a permite vindecarea pielii. Stoarcerea excesivă sau dură a coșurilor provoacă inflamații, așa că evită acest lucru și ai răbdare.

 

PROMOTII MAGAZIN REMEDIU
Hapciu raceala si gripa solubil r30 12plicuri FARES
-20%
25 ,00 LEI
31,27
Ceai Hepatocol d43 20plicuri FARES
-20%
6 ,78 LEI
8,48
Biomicin forte a15 15cps FARES
-20%
23 ,66 LEI
29,58
Sirop Plantusin forte r25 250ml FARES
-20%
27 ,51 LEI
34,39
Probio vital d128 20cps FARES
-20%
32 ,51 LEI
40,64
Biomicin urinar a20 15cps FARES
-20%
24 ,04 LEI
30,05
Biosept forte capsule moi 20cps FARES
-20%
27 ,00 LEI
33,75
Ceai Glicostat m95 20plicuri FARES
-20%
6 ,78 LEI
8,47
Ulei esential de leustean-uz intern 10ml MAXIMA
-66%
15 ,28 LEI
44,38
Pasta vegetala de shea rafinata 200gr HERBALSANA
-50%
9 ,00 LEI
18,10
Favident spumant m151 50ml FAVISAN
-50%
8 ,80 LEI
17,61
Vitamina c 600 entero 30cps PARAPHARM
-50%
10 ,87 LEI
21,75
» Mai sunt inca 11 oferte active. Vezi toate ofertele promo de astazi!
Alte articole relevante

Pasii necesari pentru spalarea corecta si completa a parului

Este destul de important sa inveti cum sa-ti pregatesti parul…

Infectie urinara sau infectie genitala? Cum faci diferenta intre ele

Multe femei ajung, cel putin o data in viata, sa se intrebe…

10 lucruri de stiut despre caderea parului. Ce este alopecia areata?

E un cosmar pe care tot mai multi oameni, in special barbati,…

10 utilizari ale uleiului din arbore de ceai

Pe langa uleiul de cocos, atentie, si uleiul din arbore de ceai…

5 moduri in care zatul de cafea mai frumoasa!

Pe langa faptul ca bautura aceasta neagra si amaruie te energizeaza,…

4 utilizari eficiente ale carbunelui activ in frumusete

Cea mai renumita intrebuintare a carbunelui activ este ca tratament…

Tratament pentru căderea părului: sucul de ceapa și miere

Sucul de ceapa se recomanda in multe probleme de sanatate, de…

Remedii pentru dureri provocate de proteza dentara

Proteza dentara este de mare ajutor cand dintii slabesc si cad…

SOS Arsuri solare! Remedii acasa pentru arsuri solare

Inca e canicula, inca exista riscul de-a te alege cu arsuri…