Beneficiile unei plimbari prin padure - silvoterapia sau baia de padure

Pădurea contribuie la apărarea sănătății noastre nu numai prin purificarea aerului, dar și prin atenuarea unor factori climatici în exces. Astfel, ea menține vara o temperatură constantă, ca urmare a absorbției căldurii solare, în bună parte, de frunze și de restul vegetației. Un arbore, se spune într-un studiu de specilitate, echivalează cu 5 climatizoare de 25000 Kcal/oră.

O plimbare printr-o pădure cu copaci foarte înalți și nu prea deși, în timpul verii, într-o zi foarte însorită, înseamnă treceri succesive de la umbră la lumină sau invers, treceri considerate de către speciliști adevărate „dușuri scoțiene”, de lumină și umbră, cu efecte stimulatoare pentru organism.

Umiditatea aerului din timpul verii, fiind în limite normale și constante, este un alt factor de sănătate. Umiditatea crescută, însă, din timpul iernii, este un factor nociv, ea putând determina, printre altele, exacerbarea durerilor reumatice.

Pădurea ne mai ocrotește atât de vânturile puternice, reducându-le foarte mult viteza, cât și de zgomote, pe care le atenuează în mod special. O perdea de pădure, ne spun specialiștii, lată de 200-400 metri, reduce zgomotele cu intensitatea de 100dB la una mai joasă, de 40dB.

Ea mai constituie un imens ecran protector împotriva poluării chimice și radioactive, cu foarte multe sacrificii, însă, așa după cum am văzut, când am vorbit despre ploile acide.

În această vastă „farmacie” se găsesc tot felul de plante medicinale, ca să nu mai vorbim de frunzele, mugurii, fructele sau coaja a numeroși arbori, ce pot fi folosite sub forma a diverse prparate: ceaiuri, băi, cataplasme, etc. Despre indicațiile terapeutice ale acestor arbori, vom vorbi mai pe larg la sfârșitul capitolului.

Pe lândă factorii de sănătate și „medicamentele” amintite, pădurea mai pune la dispoziția noastră și alte remedii. Pentru a beneficia de ele este suficientă o scurtă plimbare în interiorul ei, atât primăvara, când dă frunza, dar mai ales vara și toamna. Nici iarna plimbările prin pădure nu trebuie neglijate de persoanele sănătoase, mai ales pe schiuri. Cât de reconfortați ne întoarcem acasă după o astfel de expediție pe cărările acestei uzine de sănătate, ca să nu mai vorbim de3 una mai lungă, de la sfârșitul săptămânii sau din timpul vacanței. Cu un astfel de prilej, ni se oferă peisaje încântătoare, cu un colorit cum numai natura știe să-l creeze, pe paleta sa aflându-se tot felul de nuanțe și culori, fiecare cu proprietățile sale terapeutice. Dar culoarea dominantă este verdele, despre care Goethe spune că „te face să nu mai vrei să pleci și chiar să nu mai poți pleca”.

„Medicament” inegalabil împotriva stresului, pădurea păstrează în adâncurile din umbră liniștea mult dorită și reconfortantă, „trezită” doar din când în când, de foșnetul frunzelor, murmurul izvoarelor sau ciripitul păsărilor. Iar dacă avem norocul să ascultăm și concertul unei privighetori într-o luncă acele clipe devin sublime. „Când mă aflu printre voi, arbori din acești coddri, scrie Victor Hugo, simnt pe cineva care mă ascultă și care mă iubește.”

Terapeuții recomandă pădurea pentru următoarele efecte salutare: sedativă primăvara și vara și tonică, stimulantă, în timpul iernii.

Frumuseșile de neegalat ale acestui minunat „dar” al naturii, au fost, de-a lungul anilor, cântate de poeți, așternute pe pânze celebre sau puse pe portative intrate de multă vreme în fonoteca de aur a lumii. Nemuritoare vor rămâne operele lui Beethoven, Schubert, Ceaikovski, Eminescu și a altor titani, în care pădurea a constituit una din temele principale.

Dar pădurea, sunt de părere psihoterapeuții, poate avea influențe asupra psihicului nostru, imaginația, în acest caz, deținând un rol principal. Copacii înalți (brazii și plopii) simbolizează voință și dârzenie; cei cu coroana mare, bogată (stejarii, castanii, nucii), măreție și putere; cei cu coroana neregulată (merii, perii), multă imaginație; cei înclinați (sălciile), umilință etc. La rândul lor, ramurile groase și puține la număr exprimă forță, cele subțiri, cu ramificații numeroase, sensibilitate, cele sinuase, dificultate, cele orizontale statornice, cele cu direcția verticală dorință de afirmare, iar cele înclinate lipsă de voință. Frunzele groase și mari exprimă forță, cele rotunde și imobile sunt calm, cele subțiri și sensibile la adierea vântului, agitație, instabilitate etc.

Pentru aceste motive, psihoterapeuții recomandă persoanelor triste să se plimbe toamna prin păduri de arțari când frunzele lor sunt portocalii (nuanță revigorantă), sau, în restul anotimpurilor, prin cele de brazi. Cei apatici sunt sfătuiți să aleagă aleile străjuite de plopi sau brazi foarte înalți, iar cei neînduplecați, rigizi, să stea cât mai multă vreme pe malul apelor cu sălcii plângătoare.

Specialiștii ne mai spun că o pădure văzută de aproape are efecte stimulante, iar de departe, sedative.      

Ce este silvoterapia?

Silvoterapia (lat. Silva= pădure) este o practică foarte veche, așa după cum reiese din documentele scrise ale vremurilor. Din ele aflăm că bolnavilor sufeinzi de plămâni li se indicau fie plimbări prin pădure, fie chiar să locuiască o bună bucată de timp în interiorul ei sau măcar în apropiere. Galen iși sfătuia bolnavii să stea cât mai mult timp în păduri de dafini. Confratele său Paulinus recomandă celor suferinzi de epilepsie să doarmă la umbra teilor înfloriți. Plinius cel Bătrân, la rândul său, interzicea bolnavilor și chiar persoanelor sănătoase să doarmă sub nuci, deoarece mirosul lor extrem de puternic „provoacă dureri de cap”.

În evul mediu, când medicina era strâns legată de magie, multe dintre practicile medicale se desfășurau în mijlocul pădurii, unele dintre ele dăinuind și azi în arsenalele medicinei populare din multe țări.

Cea dintâi lucrare de silvoterapie, nu a fost scrisă de un medic, cum s-ar crede, ci de un silvicultor, pe nume Lucien Chancerel (Franța), purtând titlul „Influența igienică a vegetalelor și valoarea terapeutică a pădurii”.

Silvoterapia a fost recunoscută ca metodă științifică abia in anul 1927, după adoptarea ei de către disciplina medicală, care se ocupă cu balneoclimatoterapia.

Această metodă terapeutică este indicată omului sănătos pentru călirea organismului, combaterea oboselii și a stresului. Este deosebit de utilă convalescenților și celor care suferă de astm bronșic, bronșită cronică, scleroemfizem pulmonar, ateroscleroză, hipertensiune arterială, nvroză, insomnie, etc. Mai trebuie spus că toți specialiștii, recomandă construirea unităților spitalicești, mai ales a sanatoriilor pentru nevroze sau boli pulmonare cronice, în preajma pădurilor sau chiar în interiorul lor.

Silvoterapia are și contraindicații: boli infectocontagioase, boli reumatice în criză dureroasă, hemoptizie, boli de inimă grave, alergie (mai ales la polen).          

O astfel de metodă terapeutică constă în plimbări, alergări, executarea de exerciții fizice sau a sportului preferat în pădure. În acest caz se vorbește de o silvoterapie activă, ce se poate practica zilnic, la sfârșitul săptămânii sau în timpul vacanței.               

Forma pasivă constă în plimări scurte, într-un ritm de 3-5 km/h. Încheiate cu odihnă la umbra unui copac, culcat direct pe iarbă, într-un șezlong, într-un pat sau hamac suspendat, cât mai aproape de coroana unui arbore. O astfel de practică se recomandă numai persoanelor bolnave.

Pentru silvoterapie, în foarte multe țări sunt amenajate parcuri forestiere speciale cu arbori diferiți, în funcție de efectele terapeutice dorite. În interiorul coroanelor arborilor ginați sunt construite platforme mari, unde bolnavii pot sta ore întregi, pe bănci sau în paturi amenajate în acest scop. În unele cazuri, ei pot rămâne zile la rând în astfel de locuințe improvizate.

Parcurile forestiere sunt amenajate în funcție de scopurile urmărite: sedare, relaxare, stimulare etc. Cele pentru meditație și relaxare au foarte mulți arbuști și copaci de forme și mărimi diferite, culoarea predominantă fiind verdele cu toate nuanțele sale. Efecte sedative deosebite au atât liniile orizontale și curbe, cât și colorația variată a florilor, la care trebuie să predomine nuanțele de galben. Pentru stimulare se recomandă copaci înalți și cât mai drepți, cu ramuri ascendente și o vegetație abundentă, cu un colorit cât mai variat. În parcurile pentru stimulare și tonifiere trebuie să se mai găsească obeliscuri înalte și fântâni arteziene gigante.

Mic ghid de silvoterapie

”(pg. 223-232 „Medicină naturistă pentru toți” Dr. Sabin Ivan)