Descrierea speciei. Cunoscuta in Banat si sub denumirea de carul padurilor si carul zanelor, arnica este o planta folosita in tara noastra inca din timpurile cele mai indepartate la vindecarea ranilor. Creste din abundenta prin fanete si pasunile umede din regiunile montane, in special in nordul tarii. Este o specie vivace, avand in pamant un rizom orizontal din care ia nastere primavara o rozeta de frunze ovale, cu marginile intregi si aspre la pipait. Tulpina, care porneste din mijlocul rozetei de frunze, este dreapta, cilindrica, paroasa, de culoare brun-rosiatica, inalta de 50-60 cm si poarta 1-2 perechi de frunze mai mici ca cele bazilare. Florile de culoare galben-portocalie sunt dispuse in capitule terminale mari, cu diametrul de 6-8cm; florile marginale, femele, sunt ligulate, cu ligula lunga pana la 2cm, iar cele centrale hermafrodite, tubulare cu corola terminala cu 5 dinti. infloreste in lunile iunie si iulie.
Produsul vegetal folosit. Capitulele florale alcatuiesc singurul organ de planta cu proprietati terapeutice. Ele se recolteaza fara codita ( Flores Arnicae )in momentul cand planta incepe sa infloreasca si se usuca repede in strat subtire la soare.
Principii active: ulei volatil, carotinoide, flavonoide si alcooli triterpenici.
Actiune farmacologica: extern vulnerar si antiflogistic in echimoze si contuzii, intern ( foarte rar ) ca stimulent al sistemului nervos.
Trebuie avut in vedere ca florile de arnica nu sunt un produs inofensiv, deoarece tinctura de arnica (1/5) aplicata local este foarte iritanta, iar administrata intern chiar in doze moderate poate provoca gastroenterite si paralizia centrilor nervosi.
Intrebuintari. Intern se foloseste infuzia 0.5% (500 ml in 24 de ore) ca stimulent nervin, insa numai cu avizul medicului. Extern, infuzia de 5 g% se utilizeaza sub forma de gargara in laringita si raguseala si ca pansament antiseptic si cicatrizant al ranilor. Florile de arnica intra in compozitia unor specii vulnerare.