Descrierea speciei. Chimenul botezat de popor atat chimion de camp, cat si secarica, este o planta erbacee bi- si plurianuala, spontana prin fanetele din regiunile deluroase si muntoase, insa mai mult cultivata in aceleasi regiuni. Are radacina fuziforma. tulpina dreapta, ramificata la baza, fistuloasa, inalta de 30-60 cm, purtand frunze divizate adanc. Atat tulpina, cat si ramurile se termina cu umbele de flori albe sau rosiatice hermafrodite, pentamere, care apar in lunile mai-iunie, corola prezinta 5 petale inegale, obovate si emarginate cu un lobusor indoit spre interior, iar sepalele sunt putin dezvoltate; fructul o diachena.
Produsul vegetal folosit. De la aceasta specie se utilizeaza numai fructele ( Fructus Carvi ) recoltate atunci cand 50-60% din fructele de pe umbele principala au ajuns la completa lor maturitate. Fructele sunt ovoide, comprimate lateral, glabre, de culoare galben-bruna, lungi de 4-5mm si groase de 1-2 mm si prevazute cu un stil ramificat in doua brate; au miros caracteristic, puternic aromat, gust intepator, amarui si aromat.
Principii active: ulei volatil in care predomina carvona (50-85%)
Actiune farmacologica. Datorita uleiului volatil fructele de chimen au proprietati carminative, stomahice, galactagoge si stimulente.
Intrebuintari. Se utilizeaza fie sub forma de pulbere 2-4g in 24 de ore, fie de infuzie 1-2g% ( o lingurita si jumatate de fructe la o ceasca de apa ) administrandu-se cate o cana de ceai inaintea meselor principale in anorexii si in tulburari digestive; de asemenea mamele care alapteaza pot folosi infuzia sau pulberea pentru a le mari secretia lactica.