Oboseala este o stare complexă şi tranzitorie care apare în organism ca o consecinţă a muncii exercitată un anumit timp şi cu o anumită intensitate; ea se manifestă obiectiv prin scăderea posibilităţilor funcţionale ale organismului şi subiectiv printr-o senzaţie caracteristică. Oboseala poate fi comparată ca un butoi umplut cu apă; perioadele de odihnă recuperatorie sistează umplerea butoiului. Pentru a avea certitudinea că butoiul nu se revarsă, trebuie să ne asigurăm că fluxul şi refluxul sunt la acelaşi nivel de magnitudine. Cu alte cuvinte menţinem sănătatea şi eficienţa proceselor recuperatorii prin eliminarea / anularea stresului. Există o relaţie bine definită între muncă, capacitate de muncă şi oboseală. Oboseala poate fi :
- Fiziologică : stare reversibilă care dispare prin repaus şi mai ales prin somn. - Cronică : corespunde fazei a 2-a, de rezistenţă, din cadrul sindromului general de adaptare. - Surmenajul : corespunde fazei a 3-a, de epuizare, din cadrul sindromului general de adaptare. Factorii etiologici ai oboselii, în esenţă, sunt: • factori individuali • factori ai organizării muncii • factori ai mediului de muncă • factori ai relaţiilor psihosociale Profilaxie : I. Factori dependenţi de condiţiile de muncă propriu-zise (organizarea muncii, timpul de muncă, regimul de muncă). II. Factori dependenţi de condiţiile de mediu. Activizarea odihnei: alternarea unei forme de activitate cu alta.
CAPACITATEA DE MUNCĂ • reprezintă posibilitatea organismului uman de a menţine aceeaşi intensitate a efortului necesar activităţii optime profesionale, timp cât mai îndelungat, fără a modifica cantitatea şi calitatea produsului muncii şi fără a influenţa negativ, imediat sau îndepărtat starea de sănătate. • este o noţiune bio-psiho-socială care oglindeşte raportul între posibilitatea de prestaţie fizică şi solicitarea activităţii profesionale. • este totalul posibilităţilor de a efectua o cantitate maximă de muncă. • este performanţa pe care o poate realiza omul cu maximum de posibilităţi de care dispune.
FACTORII CARE DETERMINĂ CAPACITATEA DE MUNCĂ A. FIZIOLOGICI - starea de sănătate - alimentaţia - constituţia morfo-funcţională - exerciţiul şi antrenamentul - sexul - vârsta B. PSIHOLOGICI - aptitudinile de muncă • generale • specifice - interesul sau motivaţia - voinţa - atitudinea faţă de muncă - dispoziţia de muncă Exerciţiu : creşterea capacităţii de muncă pentru o activitate strict determinată. Antrenament : procesul de întărire a organismului şi al ridicării capacităţii de muncă datorită modificărilor funcţionale şi structurale ce au loc în organism sub influenţa activităţii musculare repetate şi cu efort crescând. Aptitudinile : însuşiri ale personalităţii care condiţionează execuţia izbutită a anumitor forme de activitate.