revista

Tratamentul nevralgiei. Metode alternative

Tratamentul nevralgiei. Metode alternative

Nevralgia poate fi definită ca o senzaţie de durere vie, cu caracter particular, legată de afectarea unui nerv sau a teritoriului acestuia.

În funcţie de localizare, poate fi sciatică, facială, de trigemen, intercostală, brahială etc.; are cauze locale, de vecinătate (procese inflamatorii) sau generale (infecţii virale). Principiile de tratament alopat sunt mai cunoscute şi utilizate cel mai frecvent  (antiinflamatoare, antalgice, infiltraţii), dar ar fi bine să cunoaştem şi posibilităţile terapeutice naturale oferite de metodele de tratament specifice medicinei complementare (acupunctură, homeopatie şi fitoterapie).
Acest tip de abordare particularizează terapia în funcţie de specificul metodei de diagnostic utilizate, astfel încât vom trata separat cele trei tipuri de tratament.

Acupunctura

Este specifică medicinei tradiţionale chineze (M.T.E.O) şi are la bază principii de diagnostic şi tratament energetice, de aceea limbajul utilizat este puţin diferit de cel clasic utilizat de medicina alopată. În acest sens, nevralgia este privită ca un dezechilibru energetic al organismului provocat de factori patogeni externi precum vântul, frigul, umezeala, sau boli interne consumptive, vârsta, suprasolicitarea. Aceşti factori perturbatori, interni sau externi, acţionează asupra unor meridiane cum ar fi stomacul, vezica biliară, vezica urinară, intestinul gros, producând blocaje în circuitul energiei (Qi) şi sângelui, aparând astfel simptome cum ar fi durerea şi contractura musculară, cu senzaţie de arsură (dacă agentul extern a fost vânt-căldură). În cazul în care agentul patogen este frigul, tratamentul mai are o ”armă” şi anume utilizarea moxei (o plantă specială care se aplică pe ac în punctul de acupunctură cu efect de încălzire a meridianului afectat). Tratamentul are în contextul descris ca scop reglarea energiei şi sângelui în meridianele afectate prin punerea acelor de acupunctură în anumite puncte specifice situate de-a lungul meridianelor energetice descrise de M.T.E.O.

În M.T.E.O. se mai descrie o cauză internă a tuturor dezechilibrelor şi anume starea emoţională. În acest sens, există câteva emoţii fundamentale care, în exces, pot provoca boli şi anume: mânia, tristeţea, frica, îngrijorarea şi bucuria. Astfel se poate explica nevralgia facială produsă de “focul” ficatului, care ascensionează către extremitatea cefalică, acesta fiind produs de stagnarea de Qi şi Sânge în ficat din cauza mâhnirii produse de supărări şi stres. De asemenea, vârsta, excesele sexuale, epuizarea pot slăbi energia Qi a Rinichiului care controlează zona lombară, în acest context solicitările coloanei devenind dureroase. Tratamentul, în aceste situaţii, constă în tonifierea meridianelor corespunzătoare (Ficat, Rinichi), la care se adaugă măsuri igieno-dietetice.

Homeopatia

Această metodă terapeutică bazata pe principiul similaritatii presupune alegerea unui remediu care sa corespunda cu imaginea bolii în totalitatea sa. Pacientul este analizat din toate punctele de vedere, atât fizic, cât şi emoţional, medicul homeopat urmărind toate simptomele relatate mai ales cele particulare, rare, senzaţii specifice percepţiei fiecărui om care în momentul bolii, suferă un dezechilibru al forţei vitale, cum a denumit medicul german Samuel Hahnemann, iniţiatorul metodei, forţa subtilă care ne menţine sănătoşi. Scopul tratamentului homeopat este să reechilibreze forţa vitală slăbită de diferiţi factori interni sau externi, omul fiind privit ca şi în M.T. E.O. într-o relaţie strânsă cu universul.

Astfel, ca şi în acupunctură, contează dacă omul a fost expus în mod brutal unor factori de mediu precum frigul uscat sau curenţii de aer rece, schimbările bruşte de atmosferă, umezeala, căldura excesivă sau declanşarea unei furtuni. De asemenea, starea fiziologica a organismului (menstruaţia, perioada de climax, oboseala, postul alimentar prelungit sau excesele alimentare, vârsta înaintată), anotimpurile, fazele lunii reprezintă influenţe importante asupra organismului uman, care pot influenţa starea forţei vitale determinând un dezechilibru mai mare sau mai mic, cu simptome corespunzătoare brutale sau mai insidioase. De aceea, tratamentul este strict individualizat în urma unei anamneze amănunţite.
Pentru a exemplifica, vom alege câteva remedii homeopate utilizate în tratamentul nevralgiei de trigemen.

Aconitum napelus - indicat în nevralgia declanşată după expunerea la curenţi de aer rece, frig uscat; durerea este însoţită de furnicături şi senzaţie de amorţeală în buze şi la vârful limbii; în mod particular, la unii pacienţi anxioşi poate să apară ca simptom mental teama acută de moarte.

Spigelia  - indicat în nevralgia de trigemen stângă însoţită de palpitaţii şi dureri în globii oculari.

Rhododendron - indicat în nevralgia facială declanşată de schimbările atmosferice.

Causticum - indicat în nevralgia facială “a frigore” predominant pe partea dreaptă, însoţită de pareza muşchilor feţei, ameliorată de aplicaţii reci.

În nevralgia sciatică a pacientului declanşată de un efort brusc sau un traumatism cu senzaţia de “zdrobire musculară” şi de a nu-şi găsi locul în pat, un remediu extrem de util este Arnica. De asemenea, remediul Bryonia alba poate trata nevralgia sciatică agravată de cea mai mică mişcare şi ameliorată la repaus şi presiune în decubit pe partea dureroasă. Exemplele pot continua, de aceea este bine ca pacientul să se adreseze unui medic homeopat care dispune de tehnica repertorizării simptomelor relatate, în urma căreia se alege corect remediul.

Fitoterapie

Este o metodă terapeutică indicată a fi asociată cu tratamentul prin acupunctură, pentru a fi şi mai eficientă. Astfel, pot fi utile aplicaţiile locale cu decoct de Achillea millefolium (30 g plantă la 1000 ml apă) şi Sanicula europaea (40 g plantă la 1000 ml apă) pentru nevralgia intercostală.
Intern, sub formă de tinctură-mamă, sunt eficiente extractele de Hypericum perforatum (15 picături la 2 ore), Matricaria chamomilla (nevralgia faciala în doză de 15 picături de 4-6 ori pe zi), Sambucus nigra (extract alcoolic din suc de fructe, cu efect bun în nevralgia de trigemen).

Rezultatele foarte bune obţinute în tratamentul nevralgiei prin aceste metode de tratament fără reacţii adverse ne motivează, ca specialişti, să credem că alegerea medicinei complementare este o soluţie foarte bună, utilă şi la copii, vârstnici, femei gravide şi pacienţi cu boli asociate, care prezintă reacţii alergice sau adverse la medicaţia alopată.

Articol realizat de:

dr. Violeta Botescu

www.violetabotescu.ro

PROMOTII MAGAZIN REMEDIU
Ceai pentru curatarea colonului d83 20plicuri FARES
-20%
7 ,80 LEI
9,81
Biomicin urinar a20 15cps FARES
-20%
24 ,00 LEI
30,05
Ceai Sveltaflor m111 20plicuri FARES
-20%
6 ,85 LEI
8,57
Vermicin forte d102 20cps FARES
-20%
23 ,60 LEI
29,52
Distonoplant forte 60cps FARES
-20%
54 ,20 LEI
67,79
Biomicin forte a15 15cps FARES
-20%
23 ,66 LEI
29,58
Colon sanatos d66 63cps FARES
-20%
27 ,32 LEI
34,15
Laxativ antispastic d158 capsule moi 20cps FARES
-9%
42 ,21 LEI
46,39
» Mai sunt inca 4341 oferte active. Vezi toate ofertele promo de astazi!
Alte articole relevante

10 beneficii uluitoare ale polenului de albine

10 beneficii uimitoare ale polenului de albine   Dupa cum…

Imunizeaza-te in 9 pasi!

Urmatoarele produse naturale nu au rolul numai de a-ti stimula…

Remediile casei din plante si uleiuri esentiale la indemana!

Trandafirul Petalele de trandafir te ajuta sa scapi de simptomele…

Remedii pentru pietre la rinichi

Rinichii sunt unele dintre cele mai importante organe ale corpului…

Ce este homeopatia?

Homeopatia este o ramura a medicinii alternative care isi propune…

Cum se prepara alifiile din plante

La crearea unui unguent pe baza de plante, este important de…

Ai nasul infundat? Top leacuri eficiente pentru decongestionarea sinusurilor

Exista mai multe cauze pentru care nasul devine congestionat,…

Efectele vindecatoare ale lavandei

Aceasta planta violet nu este numai una parfumata, ci si un…

Cum tratezi tusea

Poate ca nu poti trata raceala si gripa pana nu se duc de la…

Cauze si remedii pentru hipercolesterolemie

Cauze ale colesterolului ridicat Un nivel ridicat de colesterol…