Nutritia si alimentatia pentru sugar si copil

NUTRIŢIA reprezintă un ansamblu de funcţii ale organismului ce asigură prelucrarea, asimilarea şi utilizarea substanţelor nutritive în vederea asigurării necesităţilor de creştere şi dezvoltare corespunzătoare grupei de vârstă a individului, unei activităţi fizice şi intelectuale optime, promovând o bună stare de sănătate.

    NECESARUL DE APĂ:
    Apa este considerată o substanţă nutritivă, deoarece ea intervine în excreţia metaboliţilor de către rinichi, este constituent al sudorii (rol în termoreglare) şi umidificator al căilor respiratorii  Este un constituent esenţial (vital) al celulelor şi ţesuturilor. Organismul copilului conţine aproximativ 70-75 % apă, în timp ce organismul adult conţine circa 60-65 % apă, fapt ce justifică nevoile de apă mai mari la copil.    
    Necesarul zilnic de apă trebuie să aibă în vedere necesităţile de consum propriu-zise ale organismului şi pierderile cuantificabile (urina), cât şi pe cele necuantificabile (pierderile insensibile: respiraţie, sudoraţie etc). Pierderile insensibile se raportează la suprafaţa corporală (cu cât este mai mic, sugarul are o suprafaţă corporală mai mare). Se adaugă, la pierderile zilnice, incapacitatea rinichiului, la vârste mici, de a concentra urina, aşadar, pierderile urinare depăşesc 40-50% din cantitatea de lichid ingerat.
    În condiţii de temperatură atmosferică crescută sau fototerapie (în icter), ca şi în condiţii de boală (afecţiuni digestive însoţite de vărsături şi/sau diaree, lipsă de aport, hipertermie etc) copilul mic nu îşi poate menţine o balanţă hidrică optimă, având, foarte uşor, tendinţe de deshidratare. Necesarul hidric depinde de vârstă şi de conţinutul caloric al alimentelor; pentru fiecare 100 kcal sunt necesare 12 g de apă.

Necesarul zilnic estimat de apă, după E. P. Ciofu, „Esenţialul în pediatrie”, Bucureşti: Amaltea, 2002

    APORTUL ENERGETIC (NECESARUL DE CALORII):
    Raţia calorică a sugarului este, practic, raţia cu care el creşte. O curbă ponderală satisfăcătoare denotă un aport caloric adecvat. Mecanismul foamei începe să funcţioneze, la sugar, după vârsta de 6 luni. Necesarul caloric depinde de vârstă:
a)    prematurul – 120 kcal/kg/zi;
b)    nou-născutul alimentat natural – 100 kcal/kg/zi;
c)    nou-născutul alimentat cu formulă – 110 kcal/kg/zi;
d)    sugarul – 50 kcal/kg/zi;
e)    adultul – 20 kcal/kg/zi.
 

   NECESARUL DE PROTEINE:
    Proteinele sunt macromolecule cu rol esenţial în procesul de creştere. Ele trebuie să reprezinte constituenţi obligatorii ai alimentelor pentru copii. Proteinele sunt esenţiale în sinteza hormonală, a neurotransmiţătorilor, în dezvoltarea sistemului imun, a sistemului nervos etc. SURSA EXCLUSIVĂ DE PROTEINE ÎN PRIMELE LUNI DE VIAŢĂ ESTE LAPTELE MATERN, respectiv formulele care asigură un aport adecvat din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Laptele matern este o sursă de aminoacizi (conţine toţi cei 24 de aminoacizi), dintre care 9 esenţiali: treonina, leucina, izoleucina, valina, lizina, fenilalanina, triptofanul, histidina şi metionina; la prematur, asigură şi un aport de arginină, taurină şi cistină pe care, organismul prematurului are deficienţe enzimetice, datorită vârstei.

        NECESARUL DE HIDRAŢI DE CARBON:
    Glucidele sunt macronutriente utilizate de organism ca principală sursă de calorii. Singura formă de depozitare a acestora este glicogenul care este stocat în ficat şi în muşchi. Se găsesc, în alimente, sub formă de monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză), dizaharide (maltoză, lactoză, galactoză) sau polizaharide (amidon).
    Necesarul de hidraţi de carbon este de 40-50% din nevoile calorice ale copilului:
-    prematur, nou-născut şi sugarul în primele 4-5 luni de viaţă necesită 12 g/kg/zi hidraţi de carbon;
-    sugarul mai mare de 5 luni şi copilul mic au nevoie de 10 g/kg/zi hidraţi de carbon.
    Fibrele (pectina, celuloza, hemiceluloza, lignina), care nu se pot digera si nu sunt sursă de calorii, sunt, de asemenea, hidraţi de carbon. Ele lipsesc din alimentaţia sugarului până în momentul diversificării, însă, ulterior, ele trebuie să facă neapărat parte din dietă, deoarece ele asigură consistenţa scaunelor şi participă la reglarea tranzitului intestinal.
    NECESARUL DE LIPIDE:
    Lipidele sunt cea mai importantă sursă energetică. Lor li se atribuie şi un rol structural şi de vehicul pentru vitaminele liposolubile. Majoritatea lipidelor alimentare naturale sunt reprezentate de trigliceride (98%), însă, foarte importanţi, sunt şi acizii graşi esenţiali, ω3, ω6 şi ω9. Aceştia din urmă au rol în menţinerea integrităţii membranei celulare şi a funcţiei enzimelor acestora, în transportul transmembranar, în permeabilitatea şi afinitatea receptorilor membranelor celulare şi în dezvoltarea sistemului imunitar. De asemenea, acizii graşi esenţiali sunt extrem de utili în dezvoltarea creierului şi a retinei.
    Necesarul de lipide din alimentaţie este egal cu cantitatea de lipide care să asigure, prin ardere, 35-40% din totalul raţiei calorice. Sugarul necesită un aport lipidic de 3,5-6 g/kg/zi, copilul cu vârsta între 1 şi 3 ani, de 4,5 g/kg/zi. După vârsta de 3 ani, raţia lipidică se stabilizează la 2 g/kg/zi.
   

NECESARUL DE ELECTROLIŢI ŞI OLIGOELEMENTE:
    Sodiul este principalul electrolit al organismului. Nevoia de sodiu este de 2,5 mmoli/kg la nou-născut, scăzând masiv la vârsta adultă, 0,7 mmoli/kg. Acest electrolit nu se găseşte în cantităţi suficiente în alimente, de aceea mâncarea se suplimentează cu sare de sodiu.
    Potasiul este principalul electrolit intracelular (98%), cea mai mare cantitate găsindu-se depozitată în musculatura scheletică. Necesarul zilnic de potasiu este de 2,5 mmoli/100 kcal. Surse alimentare: carnea, laptele, fructele, cartoful.
    Calciul este constituentul esenţial al oaselor şi al danturii (99%). Laptele de vacă este o sursă ineficientă de calciu, sugarii alimentaţi astfel dezvoltând convulsii hipocalcemice de cauză nutriţională.
    Cantitatea de calciu din organism vriază cu vârsta: la naştere, cantitatea de calciu este de 8 g/kg, la adolescenţă atingând valoarea de 19 g/kg. Această creştere presupune un aport zilnic, constant, de calciu de aproximativ 180-200 mg.
    Necesarul zilnic de calciu este: în primele 4 luni de viaţă, 177 mg, scăzând la 70 mg, la vârsta de 3-4 ani şi crescând marcant în perioada pubertăţii la 380 mg.
    Fosforul este un constituent important al oaselor (80%) şi muşchilor (10%), având roluri structurale: intră în componenţa fosfolipidelor membranare (stabilizează membrana) şi a nucleotidelor (stabilizeazaă nucleul) şi a ATP-ului. Necesarul zilnic mediu de fosfor este de 90-100 mg, având anumite particularităţi de vârstă: 160 mg/zi (până la vârsta de 4 luni) şi ajungând la 120 mg/zi (la 3 ani).
    Raportul calciu/fosfor în organism este de 1,7 - la naştere – şi crescând până la valoarea de 2 – la adult.
    Magneziul este cel mai important cation bivalent intracelular. Jumătate din cantitatea de magneziu se găseşte la nivelul oaselor, iar restul, la nivelul ţesuturilor moi. Surse alimentare: legumele şi fructele verzi. Se recomandă un aport zilnic de 60 mg/zi la sugar, crescând gradual la 300-400 mg/zi la adolescent.
    Fierul este elementul esenţial al hemoglobinei şi al mioglobinei. Cantitatea de fier la naştere este de 250-300 mg (75 mg/kg) şi ajunge, la maturitate, la 4 g (60 mg/kg). Depozitele de fier existente la naştere sunt suficiente până la vârsta de 4 luni, astfel că alimentaţia lactată, fără supliment de fier, nu produce anemie feriprivă. Prematurii vor necesita, în schimb, suplimente de fier. Abia după vârsta de 6 luni cantitatea de fier necesară creşterii depinde exclusiv de sursele alimentare.
    Doza zilnică recomandată (DZR) de fier este de 6 mg/zi, în primele 5 luni şi de 10 mg/zi până la vârsta de 1 an. Prematurii vor primi 2 mg/zi de fier, începând cu vârsta de 2 luni.
    Zincul este constituent al unor metaloenzime şi al unor depozite hepatice. Se găseşte în cantitate crescută în colostru. Laptele matern oferă o cantitate suficientă de zinc, sugarul primind circa 2 mg/zi, echivalent a 0,15-0,4 mg/kg/zi.
    Cuprul, la naştere, este depozitat, în proporţie de circa 50% din cantitaea totală din organism, în ficat. Doar prematurii, care au depozite insuficiente, pot prezenta deficit de cupru în primele 6 luni, în cazul în care nu s-a suplimentat aportul. Deşi laptele matrn conţine o cantitate scăzută de cupru, acesta are o biodisponibilitate foarte bună.
    Iodul este electrolitul vital al sintezei hormonilor tiroidieni. Cele mai importante surse de iod sunt animalele marine (300-3000 µg/kg). Femeia însărcinată sau care alăptează necesită o suplimentare  de 25-50%. Prematurul trebuie să primească 30-40 µg/kg/zi, iar nou-născutul la termen, 7-10 µg/kg/zi, spre deosebire de adult care primeşte 50-100 µg/kg/zi..
    Pe glob, există zone cu deficit de iod sau zone în care simplul consum al sării pe bază de iod (sarea iodată) asigură aportul necesar de iod.

    NECESARUL DE VITAMINE:
    Vitamina A (retinolul):
    Se găseşte în cantităţi crescute în lapte, ouă, ficat de peşte. Provitamina A (β-carotenul) este de origină vegetală, gasindu-se în morcovi, cătină, sfeclă roşie (legume şi fructe portocalii sau roşu-portocaliu).
    Rolul esenţial al vitaminei A constă în sintetizarea rodopsinei în celulele cu conuri din retină. DZR vitamina A: 10 µg/kg/zi, achivalent cu 30 UI/kg/zi, însă la sugar şi copii nevoile sunt de 450 µg/zi, respectiv 750 µg/zi.
    Vitamina D (colecalciferolul):
    Este o vitamină indispensabilă creşterii, dar şi în reglarea metabolismului fosfocalcic, inclusiv osificarea. Sursa principală de vitamina D îşi are originea la nivelul pielii unde, sub actiunea ultravioletelor solare, au loc transformările 7-hidrocolesterolului (din alimente de origine animală) în vitamina D3 (colecalciferol). În ţările cu climat temperat şi rece (unde soarele nu este la fel de prezent ca în ţările tropicale etc) se mizează pe sursa alimentară (ouă, peşte, lactate cu conţinut crescut de grăsimi – unt, smântână...) şi pe suplimentele de vitamina D.
    Deşi laptele matern conţine o cantitate scăzută de colecalciferol, deşi rahitismul a fost foarte rar diagnosticat la copii alimentaţi natural.
    Necesarul zilnic de vitamina D este de 400 UI (100 µg). În ţara noastră, datorită condiţiilor climatice, aportul suplimentar de vitamină D3 este obligatoriu până la vârsta de 1 an.
    Vitamina E (tocoferolul):
    Forma biologic activă este α-tocoferolul. Doza recomandată pentru primele 3 luni de viaţă este de 3 mg/zi, pentru ca în următoarele 6 luni să crească la 4 mg/zi. La prematur, administrarea medicamentoasă a vitaminei E scade riscul ca acesta să dezvolte retinopatia de prematuritate şi a anemiei hemolitice. Un alt rol, foarte important, al vitaminei E este acela de antioxidant, prevenind distrucţia acizilor graşi polinesaturaţi. Sursele naturale de vitamina E sunt uleiurile vegetale (soia, floarea soarelui).
    Vitamina K2 (menachinona)
    Sub această denumire sunt reuniţi 10 compuşi liposolubili, unii întâlniţi în vegetale verzi, alţi sintetizaţi de bacteriile de putrefacţie din lumenul intestinal. Au fost sintetizaţi şi analogi hidrosolubili de vitamina K (fitomenadiona sau vitamina K1), utilizaţi în scopuri terapeutice. Sursa intestinală de vitamina K este suficientă, hipovitaminoza K semnalizându-se numai în 3 situaţii: nou-născuţi, înainte de colonizarea intestinală cu flora saprofită, în sindroamele de malabsorbţie, inclusiv atrezie biliară, şi după terapie cu antibiotice cu spectru larg.
    Complexul de vitamine B
    Vitamina B1 (tiamina):
    Se găseşte în ficat, carne şi germeni de cereale. Necesarul zilnic este de 40 µg/100 kcal, cantitate, în general acoperită din dietă.
    Vitamina B2 (riboflavina):
    Se găseşte într-o paletă largă de alimente: lapte, carne, vegetale. DZR este de 100 µg/100 kcal.
    Vitamina B 3 (niacina sau acidl nicotinic):
    Este o vitamină ubiquitară în sursele alimentare ale omului. Dacă aportul prin dietă este insuficient, niacina va fi sintetizată în organism din triptofan, în prezenţa vitaminelor B1, B2 şi B6. Necesarul zilnic este de 250 µg/100 kcal.
    Vitamina B6 (piridoxina):
    Deficienţa nutriţională este excepţională, vitamina B6 fiind prezentă în foarte multe alimente. Necesarul de vitamina B6 depinde de cantitatea de proteine ingerate. DZR este de 0,4 mg/zi, la 1 an, şi de 2 mg/zi, până la 18 ani.
    Vitamina B12 (ciancobalamina):
    Rolul cel mai important este reprezentat de mielinizarea sistemului nervos. Deficitul de vitamină B duce la anemia pernicioasă. Nevoile de vitamina B variaza în funcţie de vârstă: de la 0,3 µg/zi, la sugar, până la 3 µg/zi, la adolescent.
    Vitamina C (acidul ascorbic):
    Sursele de vitamina C, pentru om, sunt exclusiv alimentare: fructele, în special citricele şi fructele acre, şi vegtalele verzi proaspete. Prepararea termica a alimentelor distruge vitamina C.
    Se recomandă doze zilnice de 20-30 mg.

    ALIMENTAŢIA:
    COMPOZIŢIA LAPTELUI UMAN
    Laptele uman reprezintă sursa ideală de hrană în primele 6 luni de viaţă, fiind specific speciei.
 

Normele SCF_CEC* privind compoziţia formulelor de lapte (100 ml produs reconstituit)
* SCF-CEC – Scientific Committee for Food of the Commission of the European Comunities
După E. P. Ciofu, „Esenţialul în pediatrie”, Bucureşti: Amaltea, 2002.

    DIVERSIFICAREA alimentaţiei este definită ca introducerea progresivă a alimentelor solide şi semisolide în dieta sugarului eutrofic cu vârsta mai mare 5-6 luni (copii alimentaţi natural) sau la 4-4 ½ luni (la copii alimentaţi cu formule de lapte), înlocuindu-se treptat alimentaţia exclusiv lactată. Este un proces progresiv şi de durată (câteva luni) si are ca scop suplimentarea alimentaţiei atunci când cea exclusiv lactată nu mai acoperă nevoile energetice şi de creştere ale sugarului.
    Avantajele diversificării sunt:
A.    favorizează dezvoltarea structurilor cavităţii bucale solicitate în procesul de masticaţie;
B.    Accelerează ritmul de creştere al copilului;
C.    Aduce un aport suplimentar de vitamine, minerale şi fibre.
    Dezavantajele diversificării precoce:
a.    solicitarea suplimentară a aparatului digestiv, intr-un moment în care acesta nu este suficient dezvoltat;
b.    creşte osmolaritatea renală (rinichiul nefiind maturat din punct de vedere funcţional);
c.    favorizează obezitatea, datorită creşterii aportului alimentar;
d.    glutenul, introdus timpuriu, poate produce celiachie;
e.    proteinele vegetale au valoare biologică inferioară celor animale.
    Alimentele sunt introduse treptat, începând cu cele mai lichide – semisolide – solide, pentru a-i permite sugarului să-şi dezvolte treptat stucturile orale solicitate. În continuare, vă propunem o ordine de introducere a alimentelor in dieta copilului:
1.    Sucul de fructe şi legumele proaspete (măr, citrice, morcov) – se introduce după vârsta de 6 săptămâni. Treptat, acestui suc i se va amesteca şi pulpa mixată a fructelor/legumelor, începând cu vârsta de 10-12 săptămâni. La vârsta de 5 luni, se introduce o masă de fructe pe zi, iar această masă va înlocui o masă de lapte.
2.    Supa de legume – se va introduce pe la 4-5 luni
3.    Iaurtul proaspăt poate fi oferit după vârsta de 5 luni
4.    Carnea (de pasăre şi vită) fiartă şi mixată – va intra în alimentaţia sugarului după vârsta de 5-6 luni. Ea poate fi servită împreună cu supa de legume.
5.    După 6 luni, veţi putea introduce în alimentaţia celui mic ficatul de pasăre şi gălbenuşul de ou fiert tare. Iniţial, gălbenuşul va fi servit ¼ şi apoi ½ de gălbenuş de 2-3 ori pe săptămână.
6.    Căpşunele, fragii, albuşul de ou, carnea de peşte şi cea de porc vor fi introduse după vârsta de 1 an, datorită caracterului lor puternic alergenic.
     

Dr. Ana – Maria Rizea