(buna in reglarea digestiei)
Stejarul, dupa denumirile sale stiintifice Quercus robur, Quercur petraea, Quercus sessiliflora, reprezinta un adevarat simbol national in ceea ce priveste padurile tarii noastre. Nu mai este nevoie sa spunem unde creste, cum arata si ce rol are el in echilibrul ecologic. Atat la noi in tara, cat si oriunde, stejarul este folosit din timpuri imemoriale in scopuri medicinale. Datorita continutului sau ridicat in tanin, stejarul are o gama de proprietati astringente (de a produce contractarea tesuturilor organismului, de a inchide ranile) iesite din comun. Se mai aproprie de calitatile sale - astringente - doar alaunul (piatra-acra, un amestec de sulfat de zinc cu borax).
Coada stejarului - Cortex Quercus - se intrebuinteaza, sub forma de fiertura, in combaterea diareei. In acest sens, coaja are proprietati antitoxice si antiseptice asupra florei microbiene, care a produs deranjamentul stomacal.
In afectiunile diareice, se iau dimineata, pe stomacul gol, 200 de grame de ceai (fiertura). Ceaiul se prepara din doua lingurite de praf -de coaja pisata marunt - de stejar, puse la fiert intr-un vas de 200 de grame cu apa.
Din fructul stejarului, ghinda, prajita si macinata, se prepara un soi de cafea, care ajuta la normalizarea scaunelor in diaree. Am folosit termenul de cagea, pentru ca se prepara dupa aceleasi principii ca si binecunoscuta cafea; si se serveste la fel. E bine insa, sa se bea fara zahar.
In uzul extern, baile din coaja, dar si frunze de stejar, aduc vindecare in diverse boli ale pielii, incepand de la ulceratii, degeraturi si pana la afectiunile hemoroidale. De asemenea, baile de stejar sunt foarte bune in diminuarea transpiratiei excesive a picioarelor si a mainilor. Baile de stejar se mai recomanda pentru spalaturi vaginale, in afectiunea numita leucoree (poala alba). Coaja de stejar a devenit un medicament naturist clasic prin faptul ca in ceaiurile antidiareice, ea nu lipseste.