Cercetarea irisilor (iridoscopia) poate duce la concluzii interesante privind starea sanatatii noastre. Metoda a fost initiata in medicina chineza. Asemeni presopuncturii, sau moxei, care se bazeaza pe principiul proiectarii unor parti sau functii ale organismului pe anumite zone de pe piele si mucoase, la fel si iridoscopia are ca fundament teoretic corespondenta unor suprafete de pe membrana irisului cu anumite elemente ale structurii noastre somatice. Fenomenul diagnosticarii anumitor afectiuni ale organismului se realizeaza prin intermediul fluxului nervos central si periferic ce exista intre tesuturile corpului nostreu si membrana iriana. Daca structura si functia unui element somatic se mentin in limitele starii de sanatate, membrana iriana este normala in zona corespunzatoare acestuia. Cand starea elementului respectiv este afectata, atunci sistemul nostru simpatic, transmite informatia centrilor nervosi superiori, care, la randul lor, comanda prin intermediul nervului optic inserarea ei in structurile membranei iriene. Irisul isi va modifica, astfel, configuratia si culoarea in sectorul de proiectie aferent. Semnul care apare in sectorul respectiv isi modifica forma, culoarea si densitatea, in raport cu evolutia bolii, fiind sters si mic in stadiul de inceput si intins si intunecos la fazele avansate ale acesteia. Daca afectiunea se vindeca fara consecinte negative asupra organismului, semnul dispare. In cazul in care afectiunea a lasat urme in organism, raman semne si pe iris. Membrana acestuia pastreaza, deci, si amprenta trecutului patologic al unui individ. De aici observatia ca irisul unui copil este mult mai curat decat irisul unui adult. De-a lungul timpului s-a demonstrat ca persoanele care au irisul de culoare albastra au o predispozitie genetica spre afectiuni reumatice si ale cailor respiratorii, persoanele cu iris caprui spre boli de sange si de circulatie, persoanele cu irisul verde spre boli hepatobiliare.
A - emisfera cerebrală stângă;
B - partea stângă a epifizei;
C - partea stângă a hipofizei;
D - partea stângă a frunţii;
E - ochiul stâng;
F - partea stângă a nasului, narina stângă şi sinusul stâng;
G - maxilarul superior stâng;
H - partea stângă a buzelor;
I - partea stângă a timpanului şi a conductului auditiv extern;
J - maxilarul inferior stâng;
K - partea stângă a faringelui;
L - paratiroidele stângi;
M - partea stângă a laringelui;
N - partea stângă a rectului şi a organelor genitale externe (penis şi vulvă);
O - membrul inferior stâng;
P - partea stângă a uterului (prostatei);
R - partea stângă a vaginului;
S - ovarul (testiculul) stâng;
T - partea stângă a vezicii urinare;
U - ureterul stâng;
V - partea stângă a colonului transvers şi colonul descendent;
Z - rinichiul stâng;
X - suprarenala stângă;
a - partea stângă a intestinului subţire;
b - corpul şi coada pancreasului;
c - splina;
d - inima;
e -partea stângă a diafragmei;
f- plămânul stâng şi partea stângă a traheei;
g - sânul stâng;
h - membrul superior stâng şi umărul stâng;
i - lobul stâng al timusului;
j - partea stângă a limbii şi a gurii;
k - glanda salivară sublinguală stângă;
l - lobul stâng al tiroidei;
m - partea stâng a feţei;
n - partea stângă a cefei;
o - partea stângă a trunchiului cerebral;
p - urechea medie şi internă stângă;
r - partea stângă a creierului mic;
s - partea stângă a coloanei vertebrale (a vertebrelor cervicale - C1 la C7, dorsale - D1 la D12 şi lombare - L1 la L5, a sacrumului şi a coccisului).
A - emisfera cerebrală dreaptă;
B - partea dreaptă a epifizei;
C - partea dreaptă a hipofizei;
D - partea dreaptă a frunţii;
E - ochiul drept;
F - partea dreaptă a nasului, narina dreaptă şi sinusul drept;
G - maxilarul superior drept:
H - partea dreaptă a buzelor;
I - partea dreaptă a timpanului şi a conductului auditiv extern;
J - maxilarul inferior drept;
K - partea dreaptă a faringelui;
L - paratiroidele drepte;
M - partea dreaptă a laringelui;
N - partea dreaptă a rectului şi a organelor genitale externe (penis şi vulvă);
O - membrul inferior drept;
P - partea dreaptă a uterului (prostatei);
R - partea dreaptă a vaginului;
S - ovarul (testiculul) drept;
T - partea dreaptă a vezicii urinare;
U - ureterul drept;
V - colonul ascendent (cu apendicele) şi partea dreaptă a colonului transvers;
Z - rinichiul drept;
X- suprarenala dreaptă;
a - cecul şi partea dreaptă a intestinului subţire;
b - capul pancreasului;
c - ficatul şi vezicula biliară;
d - stomacul, pilorul şi duodenul;
e - esofagul şi partea dreaptă a diafragmei;
f- plămânul drept şi partea dreaptă a traheei;
g - sânul drept;
h - membrul superior şi umărul drept;
i - lobul drept al timusului;
j - partea dreaptă a limbii şi a gurii;
k - glanda salivară sublinguală dreaptă;
l - lobul drept al tiroidei;
m - partea dreaptă a feţei;
n - partea dreaptă a cefei;
o - partea dreaptă a trunchiului cerebral;
p - urechea medie şi internă dreaptă;
r - partea dreaptă a creierului mic;
s - partea dreaptă a coloanei vertebrale (a vertebrelor cervicale - C1 la C7, dorsale - Dl la D12 şi lombare - L1 la L5, a sacrumului şi coccisului).
Concluzii importante putem cristaliza si analiza formei semnelor care apar pe membrana iriana, astfel:
Culorile semnelor ofera indicii asupra naturii afectiunilor:
Pot aparea si modificari ale pupilelor, care, de obicei, au urmatoarele semnificatii:
In bolile acute semnul apare ca un triunghi subtire cu varful spre pupila, iar cele cronice, el este lat si are un contur inchis.