Proteina din soia este o proteină completă de vreme ce oferă toți aminoacizii esențiali în nutriția umană. Totuși, unele surse științifice nu sunt de acord cu această calitate a sa, pentru că proteina din soia este identică cu cea din alte legume asemănătoare. Însă soia este una dintre cele mai ieftine surse de proteine dietetice, de aceea este importantă pentru mulți vegetarieni.
Proteina din soia are un echivalent similar al calității proteice ca și proteinele animale – ouă, carne de oaie. În urma studiilor, se pare că proteinele din soia au fost corelate cu descreșteri semnificative în nivelul colesterolului „rău” și în concentrația de trigliceride, dar nu există o creștere a colesterolului „bun”. Fitoestrogenii din soia par a fi responsabili de reducerea colesterolului (deși aceștia pot dăuna în exces în unele privințe), iar 25 de grame de proteine de soia pe zi, în cadrul unei diete slabe în grăsimi saturate și colesterol, poate reduce riscul bolilor de inimă.
Numeroase studii făcute în ultimii 15 ani pe animale și pe oameni au sugerat că modificprile în dietă pot avea un impact substanțial asupra colesterolului, de aceea se pot reduce și bolile cardiovasculare.
Consumul a 25-50 de grame de proteină din soia pe zi poate scădea colesterolul cu aproape 13%, iar efectul a fost mai ales observat la acei indivizi care au avut colesterolul mărit. Studiile mai noi arată că reducerea colesterolului se rezumă la doar 5%.
Majoritatea nutriționiștilor sunt de acord că a consuma soia în dietele slabe în grăsimi, înlocuind produsele animale cu alimentele din soia poate ajuta sănătatea inimii. Dar pentru aceia care au colesterolul rău, mărit, proteinele din soia trebuie însoțite de migdale, de fibre. Produsele din soia sunt o parte importantă într-un regim sănătos pentru inimă, mai ales dacă ele înlocuiesc alternativele mai grase. Dar soia de una singură nu este un aliment magic, ci este un exemplu al altor tipuri de alimente care, împreună, pot avea un efect pozitiv asupra sănătății.
Fitoestrogenii, cu dublu efect – reduc colesterolul, dar măresc șansele de a dezvolta cancer.
Problema este că isoflavonii – daidzeina, genisteina, fitoestrogenii responsabili până acum de scăderea colesterolului rău, pot avea un efect de medicament în corp, mai ales pentru femeile aflate la menopauză, iar unele studii sugerează că nivelul ridicat de isoflavoni pot crește riscul de a face cancer, mai ales de sân. Datele nu sunt încă foarte concrete, iar unele studii arată chiar opusul – că ăn unele condiții, soia poate preveni cancerul de sân. Deși dovezile riscurilor isoflavonilor sunt încă în ceață.
Beneficiile proteinei din soia sunt mult mai clare. De aceea s-au stabilit limite ale consumului de proteine din soia, la 25 de grame pe zi, alături de legume și fructe.
Beneficiile proteinei din soia.
Produsele pe baza de proteine din soia pot fi substituente bune pentru produsele animale, pentru ca, spre deosebire de alte boabe, boabele de soia ofera o proteină completă. Ele conțin acei aminoacizi esențiali pentru corp, care nu pot fi sintetizati de corpul uman. Față de proteinele animale, soia nu conține grăsim saturate. Pe lângă efectele pozitive asupra sănătății inimii, se pare că reduce și câteva boli precum osteoporoza, cancerul de prostată, iar pentru cancerul de colon încă se mai fac studii.
Pentru ca proteinele din soia să ajute inima, nu e neapărat nevoie să se elimine din dietă complet produsele animale. Față de produsele saturate din soia care nu sunt sănătoase, cele fermentate precum tempeh și miso sunt mult mai indicate, dar mai greu de găsit.